FOTO. Taximetriști cu handicap sau nesimțiți?! Amenință persoanele cu dizabilități pentru locuri de parcare
Fie unele firme de taxi au început să angajeze persoane cu handicap (ceea ce pare destul de improbabil) fie unii taximetriști au dus nesimțirea la noi cote. O sătmăreancă ne-a povestit ce a pățit în parcarea de la Kaufland, acolo unde persoanele cu dizabilitati sunt nevoite să se descurce cum pot.
Mai mult, unii taximetriști ajung chiar să îi șicaneze, iar mai apoi să îi înjure și să îi amenințe ca la ușa cortului.
”Locurile rezervate persoanelor cu handicap tot timpul sunt ocupate de taximetriști. Care sunt și foarte agresivi și violenți față de persoanele cu handicap, dacă li se atrage atenția. Am văzut un caz în care un bătrânel cu handicap a găsit un loc de parcare la Kaufland, pe Drumul Careiului, iar taximetristul a tras în fața lui, blocându-i mașina, că doar a stat la pescuit de clienți. Iar la întoarcere, pentru că bătranelul a avut curaj să îl roage să tragă mașina pentru că nu poate ieși, iar mai apoi a claxonat nefiind băgat în seamă, într-un final taximetristul l-a înjurat și l-a amenințat cu bătaia, spunându-i handicapatule….”, este mărturia femeii.
Astfel de gesturi nu trebuie să fie tolerate de către niciun reprezentant al principalelor supermarket-uri din municipiul Satu Mare.
Sa vedeti ce fac uni taximetristi in aeroport… Daca mergi doar in oras nu te ia cica el a venit in aeroport sa prinda clienti cu curse lungi
View CommentDaaa! E plin orașul de „handicapați” mintal!
View CommentOcupă locurile persoanelor cu dizabilități la toate magazinele, dar taximetriștii (majoritatea, respect delor care nu o fac) sunt z(m)eii orașului!
Dar mă întreb totuși, oare unde este POLIȚIA rutieră, că de „profesionalismul” gardienilor publici ne-am l[murit!
In goana dupa clienti, acestia nu mai au respect pentru nimic. De ce nu li se ridica licenta acestor pericole publice? Sa fie amendata si societatea de taxi care-i gestioneaza
View CommentParcările magazinelor sunt pe domeniul privat, nu au ce face cei de la rutieră. Doar paznicii.
View Comment@Foris: Și atunci de ce îi amendează pe cei care fac drifturi?!?
View Comment