FOTO. Taximetrist acuzat că a lovit și amenințat cu briceagul un sătmărean, totul pentru un loc de parcare
Incidentul a fost povestit de un sătmărean pentru cei de la DriversSM. Acesta a precizat că părinții săi au dorit să parcheze pe locul destinat persoanelor cu handicap, dar taximetristul își parcase mașina pe ambele locuri.
În momentul în care i s-a atras atenția, taximetristul ar fi devenit recalcitrant, l-a lovit pe bărbat și i-a amenințat cu un briceag.
Nici cei de la pază nu a intervenit în altercație.
„Părinţii mei au vrut să se parcheze pe un loc de handicap,mama având gradul 1 de handicap, iar când a fost întrebat de ce s a parcat chiar pe 2 locuri, şoferul I-a lovit pe tata şi i-a ameninţat cu briceagul scoţându-l către ei . Cei de la paza nu au intervenit, iar şoferul de taxi de la taxi a dat să plece dorind să-I lovească şi cu maşina pe tatăl meu”, a relatat sătmăreanul, care a precizat și că părinții săi sunt mai în vârstă, iar lovitura putea duce la ceva mult mai grav.
Potrivit postării, sătmărenii sunt deciși să apeleze la poliție.
PresaSM nu a putut verifica independent autenticitatea relatării făcute de sătmărean.
Un taximetrist susține că varianta sătmăreanului nu este adevărată, dar confirmă parțial incidentul: ”Nu este adevărat că a scos briceagul. S-a dat la el pentru că l-a înjurat de mamă. Nici pe mașină lor nu a fost lipit tichetul de parcare de handicap. Au fost sănătoși amândoi, ei s-au legat de proprietarul taxiului” .
indiferent de orice fii prima dată om măi taximetristule.
View Comment