FOTO. Tânăra care și-a aruncat nou-născutul în tomberon, internată la spital! Ce va păți
Tânăra, în vârstă de 30 de ani, care a născut și și-a abandonat copilul într-un tomberon din toaleta unei stații de carburanți din municipiul Satu Mare, a fost reținută de polițiști, aflându-se sub observație pe Secția de ginecologie a Spitalului Județean Satu Mare.
Femeia a fost audiată de către oamenii legii, iar pe numele acesteia a fost întocmit un dosar penal pentru ”vătămarea nou născutului săvârșită de către mamă”. Dacă în cauză se va stabili că aceasta a suferit o traumă psihică, care a condus la gestul său, ar putea să scape cu maxim trei ani de închisoare.
Reporterii PresaSM au reușit să afle cine este femeia care a născut joi, 6.08.2020, într-o benzinărie din municipiul Satu Mare, situată pe Bulevardul Aurel Vlaicu. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM, că femeia, în vârstă de circa 30 de ani, a venit din Germania cu un autobuz, prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Petea.
În jurul orei 18.40, aceasta a intrat în toaleta benzinăriei, unde a născut. Apoi, și-a băgat nou-născutul într-un tomberon plin cu dejecții umane. Noroc cu un angajat al stației de carburanți, care a auzit plânsetul copilului și l-a salvat de la moarte.
Potrivit informațiilor PresaSM, după ce a născut, femeia s-a urcat în autobuz, cu destinația Botoșani, dar în vehicul i s-a făcut rău, iar șoferul a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112. Când a fost consultată de către personalul medical, specialiștii și-au dat seama că femeia a născut recent și au făcut rapid legătura cu cazul nou-născutului abandonat.
Femeia este audiată acum de către polițiștii sătmăreni și i s-a întocmit un dosar penal.
Fetița este în afara oricărui pericol, este sănătoasă și are o greutate de aproape trei kilograme. Medicii de la Spitalul Județean Satu Mare au reușit să o stabilizeze și să îi salveze astfel viața.