FOTO. Tânăr sătmărean, tras pe dreapta de polițiștii de frontieră. L-au lăsat și fără mașină
Un sătmărean în vârstă de 22 de ani a fost prins cu țigări de contrabandă în portbagaj. Polițiștii de frontieră l-au lăsat și fără mașină.
Ieri, 26 octombrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 9.40, polițiștii de frontieră au oprit pentru control, în municipiul Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. Mașina era condusă de către un cetățean român, în vârstă de 22 de ani, din județul Satu Mare, iar în interiorul mijlocului de transport au fost descoperite mai multe colete voluminoase.
Șoferul și autovehiculul au fost conduși la sediul S.T.P.F. Satu Mare. În urma controlului amănunțit asupra mijlocului de transport, în portbagaj a fost descoperită cantitatea de 2.450 pachete de proveniență extracomunitară. Valoarea acestora se ridică la aproape 28.700 lei.
Totodată, autoturismul, în valoare de 14.000 lei, folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, până la finalul cercetărilor.
În cauză se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.