FOTO. Tânăr sătmărean lăsat fără mașină în PTF Urziceni! Polițiștii, fermi
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Urziceni au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Audi A6, în valoare de aproximativ 30.000 lei, ce figura ca fiind căutat de autorităţile din Spania.
Duminică, 15 iulie a.c., în jurul orei 00.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pentru a intra în România cetățeanul român Ionuț Ș., în vârstă de 32 de ani, din județul Satu Mare, la volanul unui autoturism marca Audi A6 S6, înmatriculat în Austria.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare , alertă introdusă de către autoritățile din Spania. Autoturismul, în valoare de aproximativ 25.700 lei, a fost indisponibilizat la sediul PTF Urziceni până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
SURSA: Comunicat de presă Poliția de Frontieră