FOTO. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe cei cinci copilași rămași fără casă
Sute de persoane s-au mobilizat pentru a ajuta familia cu cinci copii rămasă fără casă în urma unui incendiu, fie prin donații în bani sau alte bunuri fie prin munca voluntară.
În această dimineață, mai mulți voluntari s-au dus în localitatea Sărătura, orașul Ardud, pentru a începe cât mai repede reconstruirea casei.
Redăm mai jos mesajul jandarmului sătmărean Răzvan Țiplea, binecunoscut pentru campaniile sale umanitare:
”Casa prietenului meu de suflet, Casian, a luat foc. E arsă și distrusă în proporție de 90%, deci nu se mai poate face nimic cu ea decât demolată și construit altceva! Copii au rămas și fără haine, caiete, acte, tot ce vă puteți închipui! Suntem înainte de cea mai frumoasa Sărbătoare: Crăciunul!
Putem face ca cele 5 suflete, 5 copilași să zâmbească din nou, să fie fericiți și să treacă mai ușor peste această grea încercare. Știu că e greu, perioada aceasta nu priește tuturor. Nu vreau să treacă nimeni prin această nenorocire, dar totuși uite că lor li s-a întâmplat de data asta. Data viitoare o pot păți eu sau tu, sau oricare altul! Dar din dar vom face rai!
Avem nevoie de: materiale de construcții, voluntari dacă se oferă cineva, haine pentru copii de la 2 ani (o fetiță) până la 12 ani cel mai mare băiat. Deși nu are nici telefon smart și nici tabletă (fiind nevoit să meargă zilnic pe jos 4 km pt a-și face temele) îi promit lui CASIAN că voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a-i reface casa!”
CONT pentru DONAȚII:
RO45BRDE130SV84647121300
Titular cont Cosmin Iacoș