FOTO. Sute de milioane pompate în drumurile din Satu Mare. Omul lui Dragnea le-a semnat
Viceprim-ministrul Paul Stănescu – ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene şi secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Adrian Ionuţ Gâdea, au semnat astăzi la Satu Mare contractele de finanţare prin programul PNDL II.
La întâlnire au participat şi senatorul Gabriel Leş , prefectul Darius Filip, subprefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamás, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Rus , şi reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ.
În cadrul şedinţei vicepremierul şi preşedintele Consiliului Judeţean au semnat 9 contracte PNDL, în valoare de peste 144 de milioane de lei care vizează investiţii în infrastructura de transport (reabilitarea drumurilor judeţene), atât intrajudeţean cât şi pentru conectarea cu alte judeţe.
“Județul Satu Mare va beneficia de drumuri modernizate, după implementarea acestor contracte. Este vorba despre aproape 63 de kilometri de drumuri județene, care se adaugă proiectelor deja existente în regiune.”, a declarat viceprim-ministrul.
Cele 9 proiecte de investiţii sunt:
– Reparatii capitale drum judetean DJ 194C: intersecție DJ194A -Botiz(int DN19), km 8+041-km11+491, judetul Satu Mare;
– Modernizare DJ 195 B Doba-(DN19) Boghiș-Dacia-Moftinu Mare-Crișeni-Craidorolț-Țeghea-Mihăieni-Acâș (DN19A) km0+000-km29+229,87, Tronsonul II km 10+432-km22+849.837 Moftinu Mare -Crișeni-Craidorolț
– Modernizare DJ 195 B Doba (DN19) – Boghiș-Dacia-Moftinu Mare-Crișeni-Craidorolț-Țeghea-Mihăieni-Acâș (DN19A) km0+000-km29+229.87, Tronsonul I km 0+000-10+432 Doba (DN19)-Boghiș -Dacia – Moftinu Mare
– Modernizare drum judetean DJ 109 M Batarci-Valea Seacă, km 12+800-km16+920
– Modernizarea drumului judetean DJ 109P lim. jud. Salaj – Cehal – km27+560-km33+960
– Modernizarea drumului județean DJ 195 Ardud – Viile Satu Mare – Tătărăști – Necopoi – Cărășeu, tronson I Ardud – Viile Satu Mare km 0+000 – 7+645 și tronson III Necopoi Cărășeu km 17+460 – 23+810 , județul Satu Mare
– Modernizarea drumului județean DJ 195 Ardud – Viile Satu Mare – Tătărăști – Necopoi – Cărășeu, tronson II Viile Satu Mare – Tătărăști, km 5+750 – km 9+935, județul Satu Mare
– Modernizarea drumului judetean DJ 108C Carei (DJ 108M) -Căpleni (Biserica si Mănăstirea Franciscană Sfântul Anton de Padova) km 0+000-km 3+500
– Modernizare DJ 194B pe traseul Dara-Dorolț, comuna Dorolț, județul Satu Mare
Deci pentru 63 de km de drumuri se face atâta tărăboi?!
View Comment