FOTO. Suspectul care l-ar fi omorât pe tânărul din Turulung, prins de ucraineni! A reușit să fugă din țară
Crimă la Turulung. Reporterii PresaSM au reușit să afle cum a fost prins K. Cristian (19 ani) tânărul suspectat că l-ar fi ucis cu un cuțit pe un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani, din Turulung.
Potrivit informațiilor PresaSM, K. Cristian a reușit să fugă din România, fiind prins de către grănicerii din Ucraina în apropierea unui lan de porumb. Și asta după ce polițiștii români le-au transmis informațiile către omologii ucraineni, care au intrat imediat în alertă.
Ulterior, suspectul principal a fost predat autorităților române, acesta se află în custodia Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. Procurorii sătmăreni continuă cercetările în cazul crimei de la Turulung.
Crimă la Turulung. Tânăr de 24 de ani, înjunghiat
Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat duminică noaptea, în jurul orei 00.00, în localitatea Turulung.
Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Medieș Râturi, județul Satu Mare, a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Turulung. Mai exact, în cartierul de rromi din localitate.
Pe fondul unui conflict aparent spontan, tânărul (19 ani) l-a înjunghiat mortal pe bărbatul în vârstă de 24 de ani. Martorii au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență la ora 00.03, iar un echipaj medical de prim-ajutor ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind găsită în stop cardio-respirator.
Cazul a fost preluat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Corpul neînsuflețit va fi dus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei. Medicii legiști vor concluziona care este cauza exactă a decesului.