FOTO. Supeco a deschis supermarket-ul din Satu Mare. Coș de 30 produse la doar 49,99 lei
Începând de astăzi, sătmărenii își pot face cumpărăturile zilnice la Supeco, un nou format de supermarket cu produse locale, prețuri mici și oferte imbatabile. Supeco Satu Mare oferă clienților posibilitatea de a cumpăra un coș cu 30 de produse de bază (apă minerală, bere, suc, produse de igienă corporală și de curățenie, cât și alimente) la un preț de doar 49,99 lei, cât și peste 250 de produse sub 1 leu fiecare.
Mai mult, supermarketul dispune de peste 700 de produse care vin cu reduceri pentru volume mari, dedicate familiilor: cu cât crește cantitatea de produse cumpărate, cu atât prețul pe bucată scade. Pentru alte 300 de produse vrac, prețurile încep de la 0,29 lei/ 100 grame.
La Supeco, locuitorii din Satu Mare pot găsi o gamă largă de produse proaspete și de larg consum: lactate-brânzeturi, mezeluri, măcelărie, băcănie, panificație și patiserie, legume-fructe, produse aperitiv, semi-preparate, produse congelate, apă, sucuri, băuturi, produse internaţionale, produse bio şi dietetice, dar şi produse non-alimentare de igienă şi de întreţinerea casei.
“Supeco este un concept unic de magazin, pentru că totul se investește în prețuri mici. Le putem oferi clienților aceste prețuri mici pentru că economisim costurile pentru energie și alegem să nu investim în decorațiuni, publicitate, mobilier sau rafturi. Nu în ultimul rând, facem economie de spațiu, depozitând stocurile direct în magazin și reducem costurile de transport, cumpărând de la furnizori locali” – Eric Bouin, directorul lanţului de magazine Supeco.
Conceptul de magazin este orientat către prețuri și oferte cât mai bune, într-o gamă de produse adaptate tuturor nevoilor, atât consumatorilor persoane fizice, cât și celor interesați de creșterea afacerilor proprii.
La fel ca în celelalte magazine din țară, și la Supeco Satu Mare produsele pot fi achiziționate în pungi biodegradabile, fabricate din amidon de porumb, imprimate cu cerneală non-toxică pe bază de soia, special concepute astfel încât să se biodegradeze complet, fără să polueze mediul înconjurător. Pungile sunt în întregime compostabile, în centre de compostare sau în sisteme de compostare la domiciliu și sunt certificate de autoritățile din domeniu.
Despre Supeco Satu Mare:
• Adresă: strada C.S. ANDERCO nr. 1
• Mijloace de transport: autobuzele 2, 14, 15
• Programul de funcţionare:
– Luni – sâmbătă: 7:30-21:00
– Duminică: 8:00-18:00
• Oferta de produse: 3 800
• Suprafața magazinului: 1 376 m²
• Locuri de muncă: 22
• Număr de case: 5
• Număr de locuri de parcare: 78