FOTO. Succes pe linie. Noul Birou Unic al Primăriei Satu Mare, luat cu asalt
Biroul Unic de Servicii care a fost deschis la etajul IV al Centrului Comercial “Someșul” a fost luat cu asalt încă din primele zile. Peste 1500 de sătmăreni s-au adresat Serviciului Stare Civilă, Serviciului de Evidență a Persoanelor, casieriilor Direcției de Impozite și Taxe Locale, casieriei Administrației Domeniului Public, precum și biroului de Relații cu Publicul al Primăriei Municipiului Satu Mare.
În perioada 13 – 20 iunie au fost preluate și eliberate 1.154 de acte pe linia de Evidență a Persoanelor (acte de indetitate, dovezi din bazele de date, precum și alte solicitări), în timp ce la Serviciul de Stare Civilă au fost înregistrate 215 solicitări din care peste 150 s-au referit la întocmirea și eliberarea certificatelor de naștere. De asemenea, au fost înregistrate sau eliberate 30 de certificate de căsătorie, precum și alte duplicate sau extrase multilingve ale actelor de stare civilă.
Cele două casierii ale Direcției de Impozite și Taxe Locale au încasat din taxe, impozite și amenzi suma de 98.071 lei, iar la biroul de impunere auto au fost înregistrate 1.357 de operațiuni.
Pe de altă parte, casieria Administrației Domeniului Public a vândut 82 de tichete de parcare în valoare de 147 lei, 14 abonamente în valoare de 597 lei, s-au plătit 51 de penalizări în valoare de 2.600 lei și au fost achitate 2 contravenții în valoare de 100 de lei.
Reamintim sătmărenilor faptul că Birou Unic de Servicii funcţionează zilnic de la 9.00 – 16:30, iar joia de la 9.00 -18:30 pentru ca și acei cetățeni care muncesc până după ora 16.00 să poate beneficia de aceste servicii.