FOTO. Starețul unei mănăstiri din județ, implicat într-un accident rutier
Accident rutier produs astăzi, în localitatea Valea Vinului din județul Satu Mare. Acolo unde starețul Mănăstirii Măriuș, Nergheș Gherontie, a pierdut controlul volanului și a lovit cu autoturismul marca Volkswagen un indicator rutier. Dând dovadă de corectitudine (deși avea 24 de ore pentru a declara accidentul), conducătorul auto a sunat la Poliție și a solicitat prezența unui echipaj pentru a lămuri situația la fața locului. Astfel încât să nu existe interpretări ulterioare.
Starețul mănăstirii nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan și, potrivit surselor PresaSM, s-a angajat să suporte toate pagubele produse. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
”Sunt bine, slavă Domnului. A fost doar un accident cu pagube materiale, nu s-a întâmplat nimic grav”, a spus părintele Gherontie, la solicitarea PresaSM.
Nergheș Gherontie este un stareț foarte apreciat în comunitatea ortodoxă, fiind cunoscut ca și un foarte bun gospodar și duhovnic. De altfel, de numele său se leagă și dezvoltarea Mănăstirii Măriuș. O mănăstire de călugări, înființată în 1993, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.