FOTO. Soții Bertici, o nouă superaventură în Siberia! Expediție unică a unor români
Soții Attila și Kinga Bertici pornesc într-o nouă aventură unică spre Siberia. După ce anul trecut Attila a mers alături de fiul său Norbert, de această dată copilot va fi Kinga, un chef recunoscut și apreciat.
Vorbim despre o expediție care însumează 25.000 de kilometri spre OYMYAKON, declarată oficial cea mai friguroasă localitate de pe Terra. Cea mai scăzută temperatură înregistrată în Oymyakon a fost de minus 71.2 grade Celsius. Aceasta este și cea mai joasă temperatură înregistrată vreodată pentru orice așezare locuită permanent, precum și cea mai scăzută temperatură înregistrată în emisfera nordică.
Startul se va da în data de 25 ianuarie 2020, din municipiul Satu Mare. Soții Bertici vor merge cu o Dacia Duster 1.5 dCi 4X4. Practic, vorbim despre o premieră, fiind primul echipaj din România care încearcă vreodată acest lucru!
”Drumul merge până în Oymyakon, unde iarna, cam prin ianuarie sau februarie, sunt – 65 C. Cum ne place extremul, noi vom merge cu o Dacia Duster STOCK. Fără modificări! Fără izolare suplimentară! Cum iese pe poarta fabricii. Dacă se oprește motorul între Yakutsk și Ojmjakon și retur Yakutsk, sunt circa 2.500 kilometri, atunci nu e chiar de bine. Zona rar circulată, fără localități! Se merge circa 200 de kilometri pe râul Lena, care este înghețat, dar și pe alte râuri și lacuri”, a spus Bertici Attila pentru PresaSM.
Dacă vreți să susțineți echipa Bertici Attila și Kinga este foarte simplu: cumpărați un tricou (100 de lei) și deveniți automat susținătorul acestei expediții. Detalii în curând!
Reamintim că anul trecut, după 42 de zile și peste 29.000 de kilometri la bordul unei Dacii Logan prin Asia și Europa, sătmărenii Bertici Attila și Norbert (tată și fiu) au ajuns victorioși în municipiul Satu Mare în noiemhbrie 2018. Cei doi au fost primiți în Piața Libertății (Centrul Vechi) de zeci de prieteni și apropiați.
Attila Bertici este un sătmărean care se autocaracterizează iubitor de aventură și de senzații tari, lucruri care l-au convins să facă o expediție, împreună cu fiul său în vârstă de 20 de ani, până în Siberia. Mai există și o componentă emoțională care îl leagă pe aventurieri de acest traseu, fiind oarecum o reconstrucție a drumului făcut de bunicul său, care a venit pe jos acasă din Siberia, unde a fost deportat.
”Bunicul meu a fost deportat în anii ’40 în Siberia. A venit de acolo pe jos, a durat doi ani și jumătate drumul. Acasă toată lumea l-a crezut mort, chiar i-au organizat și înmormântarea în lipsa lui”, a precizat Bertici Attila.