FOTO. Somipress România a donat echipamente IT de 15.000 de euro Colegiului Economic “Gheorghe Dragoș” din Satu Mare
Somipress România continuă acțiunile de sprijin a comunității printr-o donație în valoare de 15.000 de euro către Colegiul Economic Gheorghe Dragoș din Satu Mare. Compania a asigurat dotarea unei clase din cadrul instituției de învățământ cu un număr de 25 de laptopuri performante, imprimantă și videoproiector, echipamente IT care vor permite elevilor să acceadă la o educație eficientă, inovativă, adecvată vremurilor în care trăim.
Susținerea educației și îmbunătățirea calității vieții reprezintă pilonii principali pentru activitatea de responsabilitate socială a companiei Somipress România. Implicarea companiei în proiecte sau programe de interes pentru progres este motivată de dorința de a susține inițiativele locale care pot astfel contribui la dezvoltarea durabilă în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.
“Am ales să continuăm parteneriatele noastre cu tineri ambițioși și dornici de performanță deoarece credem cu tărie că viitorul prosper al comunității noastre poate fi garantat doar prin sprijinirea educației. Ne dorim ca acești tineri să aibă la dispoziție toate instrumentele necesare unei educații la standarde înalte așa cum o au cei din țările Vest Europene. Urăm tuturor elevilor un an școlar plin de satisfacții, în care să-și descopere și să-și dezvolte pasiunile și abilitățile”, a declarat managerul Somipress România, Lavinia Filip.