FOTO. Șoferul sătmărean oprit de mascați cu focuri de armă, trimis după gratii. Va sta în arest preventiv 30 de zile
Sătmăreanul de 35 de ani din Cămârzana care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a fost tras pe dreapta abia după o urmărire în care oamenii legii și-au folosit armamentul din dotare va rămâne 30 de zile după gratii.
Sătmăreanul de 35 de ani din Cămârzana va rămâne 30 de zile în arest preventiv, au decis magistrații Tribunalului Negrești-Oaș, chiar dacă avocatul din oficiu al bărbatului a solicitat luare a unei alte măsuri preventive, respectiv a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.
„Urmare a evenimentului produs în data de 26 aprilie a.c., pe DJ 109 K, în care un bărbat de 35 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, persoana în cauză a fost prezentată Judecătoriei Negrești-Oaș, fiind luată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, spun polițiștii sătmăreni.
Vă reamintim că la data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș, desfășurându-și activitatea, cu forțe mărite, în baza unui plan de acțiune, pe DJ 109 K, au efectuat semnale de oprire către un conducător auto, de 35 de ani, din localitatea Cămârzana.
Acesta nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, părăsind zona și sustrăgându-se controlului, fapt pentru care mai multe echipaje de poliție au procedat la urmărirea autoturismului.
În urma utilizării mijloacelor din dotare, inclusiv armamentul în condițiile prevăzute de lege, conducătorul auto a fost oprit de către polițiști și, întrucât manifesta un comportament extrem de violent, a fost încătușat și condus la sediul poliției. În urma folosirii mijloacelor din dotare, nu au existat victime.
După efectuarea verificărilor, s-a constatat faptul că persoana în cauză are dreptul de a conduce suspendat, totodată acesta refuzând și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii sau a unor substanțe psihoactive.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat” și ,,refuzul unui conducător de vehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii sau a unor substanțe psihoactive”.
Băbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a ajuns ieri în fața magistraților Tribunalului Negrești-Oaș.