FOTO. Șofer „spaima TIR-iștilor”. A intrat cu camionul într-un coleg de breaslă și l-a lăsat lat pe asfalt
Un șofer de TIR din Sălaj a fost arestat preventiv în urma unui accident pe care l-a provocat în vama Borș. Bărbatul a dat cu camionul peste un coleg al său, un alt șofer de TIR, în vârstă de 31 de ani, care se îndrepta spre propriul camion. Victima a rămas inconștientă pe asfalt, iar medicii spun că va avea nevoie de cel puțin 30 de zile de spitalizare pentru a se face bine, titrează jurnaliștii de la eBihoreanul. În aceeași zi, sălăjeanul a mai spart și parbrizele a două TIR-uri. Nu este la primele abateri, chiar se lăuda cu faptul că a devenit spaima colegilor de breaslă.
Șoferul de TIR din Sălaj care, marți, în urma unei altercații, l-a lovit intenționat cu autotrenul pe un șofer din Bihor, iar apoi a spart parbrizul unui alt TIR, a fost reţinut, miercuri, pentru 24 ore, iar joi anchetatorii vor decide dacă vor solicita instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.
În urma impactului, bărbatul de 31 de ani a fost aruncat pe carosabil şi a ajuns la spital. Potrivit jurnaliștilor de la eBihoreanul, care citează surse medicale, șoferul a suferit o fractură de cutie craniană și hemoragie cerebrală și va avea nevoie de 30 de zile de spitalizare.
Sălăjeanul în vârstă de 36 de ani nu este la prima abatere. Potrivit sursei citate, a mai fost cercetat în două dosare de distrugere, dar acestea s-au închis după ce reclamanții și-au retras plângerea. De asemenea, în prezent, procurorii Parchetului Oradea mai fac cercetări într-un dosar penal, tot pentru loviri sau alte violenţe, respectiv distrugere, însă, deocamdată bărbatul nu are nicio calitate oficială în acest caz, urmărirea fiind făcută in rem.
Bărbatul nici nu îşi neagă comportamentul agresiv pe care îl pune pe seama faptului că luptă cu… corupţia din vămi. Într-un interviu acordat în 2021 publicaţiei Kronika, șoferul dezvăluia că a comis cel puţin 50 de atacuri asupra unor TIR-uri. Folosindu-se de răngi, pietre sau sticle, el a spart oglinzile retrovizoare sau parbrizele vehiculelor, pe motiv că şoferii acestor maşini ar fi ieşit din cozile formate la PTF Borş sau Nădlac, mituindu-i pe poliţiştii de frontieră. „Când mă vedeau în coloană, au ajuns să-şi trimită mesaje unii altora, şi să se ferească”, a explicat sălăjanul.
Sălăjeanul spune că recurge la actele de violență din cauza corupției. În septembrie 2021, după mai multe astfel de vandalisme, el a rămas fără permisul de conducere, care i-a fost anulat de Poliţia Rutieră din Bihor pentru “tulburări psihice”. Medicii din Sălaj, în schimb, au spus că este apt să se reîntoarcă la muncă.
sursa foto: Kronika.ro via eBihoreanul