Locatarii unui bloc de pe Bulevardul Lucian Blaga aproape că au fost sechestrați în propria scară. Trotuarul din fața imobilului a fost reabilitat, doar că odată smoala turnată, accesul spre imobil a fost, practic, închis.
Locatarii unui bloc de pe bulevardul Lucian Blaga au rămas sechestrați în propria scară după ce trotuarul din fața imobilului a fost excavat, iar muncitorii au turnat bitum.
Practic ieșirea și intrarea în bloc au fost blocate, iar cei care doreau neapărat să iasă din casa scărilor trebuiau să facă exerciții de echilibristică pentru a ajunge acasă. Pentru copii și vârstnici, mame cu cărucioare, ieșirea din bloc era practic imposibilă. Șantierul este deschis deja de aproximativ două luni, iar a doua intrare a blocului este inaccesibilă.
În timp ce pentru a preveni parcarea mașinilor a fost instalat un cordon, pietonii nu au fost informați despre tipul de lucrări care se vor executa în perioada imediat următoare și eventualele probleme legate de accesul în imobile.
Unii locatari au precizat că se puteau găsi soluții, fie improvizații de moment cu ajutorul paleților, fie traverse metalice, rampe sau podețe pietonale mobile, care să asigure accesul spre scările de bloc în momentul executării lucrărilor.
La fel și pe strada Marsilia! Locatarii nu au fost anunțați ca se vor repara trotuarele, efectiv nu se pute intra sau ieși din casă. Dar ce contează cetățenii în acest oraș? Sunt buni doar la alegeri și la plătit impozite!
La fel și pe strada Marsilia! Locatarii nu au fost anunțați ca se vor repara trotuarele, efectiv nu se pute intra sau ieși din casă. Dar ce contează cetățenii în acest oraș? Sunt buni doar la alegeri și la plătit impozite!
View CommentDorel in actiune.
View Comment