FOTO. Secetă și dezastru ecologic în județ. Mor peștii din cauza debitelor scăzute
Situații tot mai dramatice din cauza secetei în județul Satu Mare. În zona comunei Tarna Mare, din cauza debitelor reduse, peștii mor pe mai multe cursuri de apă.
Primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, a precizat că zona nu s-a mai confruntat cu o astfel de secetă de peste un deceniu
”Anumite cursuri de apă au secat. Noi aveam o perioadă secetoasă în lunile iulie-august, dar pentru o perioadă de maxim două săptămâni. Acum nu a mai plouat de la Paști. De când sunt primar (2018, n.red.) nu ne-am confruntat cua stfel de probleme ”, a precizat primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, la solicitarea PresaSM.
Din fericire, nu sunt probleme cu asigurarea apei potabile. Și asta pentru că s-a forat un puț, care asigură necesarul pentru populație.
”Nu avem probleme cu apa potabilă. Avem mereu un plan de rezervă. Avem debit și pe cursul de apă de suprafață de unde asigurăm apa potabilă pentru comună, dar am forat și un puț, de unde asigurăm rezervele necesare. Dar, din păcate, este secetă. Probleme mai mari sunt pe partea cealaltă, în Hija – Ucraina, unde le-au secat cursurile de apă, dar și fântânile”, a precizat primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, la solicitarea PresaSM.