FOTO. Se modernizează drumul pe care nici mașinile Google nu s-au încumetat
Consiliul Județean anunță semnarea contractelor pentru modernizarea a peste 20 de km de drumuri județene. Valoarea totală a celor două investiții se ridică la aproximativ 35 de milioane de lei, fără TVA. Printre tronsoanele care intră în reabilitare se numără și porțiunea de pământ dintre Boghiș și Dacia, un drum pe care nici mașinile de la Google Street View nu s-au încumetat. Fondurile pentru aceste obiective au fost alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II).
Două noi tronsoane intră în reabilitare, anunță Consiliul Județean după semnarea contractelor. Este vorba despre porțiunea de drum cuprinsă între Doba (DN19) – Boghiș – Dacia și DN 19, o investiție de 17,4 milioane, fără TVA. În contractul semnat cu cei de la Asocierii Alfa Rom SRL, Construcții Drumuri SA, Samcif SA și Total Construct SRL este cuprins inclusiv tronsonul dintre localitățile Boghiș și Dacia, acolo unde partea carosabilă, în lungime de aproximativ 4 km, este de pământ.
Este vorba despre un sector de drum ocoloit până și de cei de la Google Street View. Practic, opținutea street view se termină exact acolo unde se sfârșește și asfaltul.
Contractanții au la dispoziție 24 de luni pentru realizarea proiectului și lucrărilor.
Al doilea tronson care va intra în modernizare este cel din DN 19 (zona Vraja Crasnei) spre Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț, în lungime de 12,4 km. Executantul, Asocierea Drum Construct SRL și Road Design ASP SRL, are la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.
„Contractul în valoare de 18,7 milioane de lei fără TVA, are în vedere modernizarea părții carosabile, colectarea și evacuarea apelor pluviale, amenajarea elementelor de siguranță a circulației, dar și lucrări de trecere la nivel cu calea ferată,” anunță Consiliul Județean.
Cele două tronsoane de drum județean se realizează cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.