FOTO. Se întorc ”valorile”. Tânăr beat și drogat, cu mașina în șanț, în Păulești
Accident rutier pe strada Principală din comuna Păulești, județul Satu Mare. Totul s-ar fi întâmplat în această dimineață, în jurul orei 05.00, atunci când un tânăr, aflat aparent sub influența băututilor alcoolice și al substanțelor stupefiante, a ajuns cu mașina închiriată direct în șanț.
Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Tarna Mare, reîntors recent din Franța, de câteva zile. Atunci când a închiriat și o mașină marca BMW, pentru a se deplasa prin județul Satu Mare.
Doar că în această dimineață, aparent pe fondul consumului de băuturi alcoolice și de droguri, tânărul a pierdut controlul volanului, a părăsit suprafața carosabilă și a ajuns în spațiul verde/șanț.
Polițiștii l-au dus la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, respectiv a altor substanțe interzise.
Ce spune Poliția, la solicitarea PresaSM: ”La data de 17 iulie a.c., în jurul orelor 04.50, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați prin apel SNUAU 112, despre faptul că pe DJ 193, în localitatea Păulești s-ar afla un autoturism, în șanț. Din verificările efectuate la fața locului, poliţiştii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
În autoturism a fost identificat conducătorul auto, un tânăr, de 24 de ani, din localitatea Tarna Mare. Acesta nu a suferit leziuni și a refuzat să fie transportat la unitatea medicală.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, a reieșit valoarea de 0,77 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Totodată, testarea cu aparatul Drugtest a relevat prezența în organism a substanțelor interzise. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.”