FOTO. Se întâmplă în România. Nepotul pușcăriaș și-a transformat bunica de 87 de ani în dealer de droguri. Vindea cannabis și cocaină
Traficantă de droguri la 87 de ani. O pensionară din Ialomiţa vindea cocaină şi canabis, coordonată de un nepot din puşcărie. La percheziţii, mascaţii au găsit în casă aproape trei kilograme de droguri şi în jur de 10 mii de euro.
Femeia a fost plasată sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile și este cercetată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, dar și pentru trafic de droguri de mare risc.
În același dosar este şi numele nepotului său, care a fost condamnat tot pentru trafic de droguri. În grădina femeii de 87 de ani, procurorii DIICOT au găsit un kilogram jumătate de cannabis, dar și sume importante de bani.
Totul a ieșit la iveală în urma perchezițiilor, mai ales că femeia era deja urmărită de câteva luni. În fața jurnaliștilor, vârstinca nu a ştiut să spună de unde a avut drogurile şi spune că substanţele respective nu au fost puse de ea acolo.
Însă, atât vecinii, cât şi procurorii cred că femeia ar fi dus mai departe afacerea nepotului, care se află în spatele gratiilor.
Potrivit polițiștilor, „trei persoane, trei membre ale aceleiași familii, dintre care una aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, ar fi constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc”.
În perioada iunie 2023 – februarie 2024, spun polițiștii, oamenii au vândut și droguri de risc și mare risc. Mai precis, canabis și cocaină, în județul Ialomița. De tranzacții se ocupa și bătrâna de 87 de ani. „La indicațiile și sub coordonarea nepoților ei, ar fi comercializat cantități de canabis și cocaină, cu 1.700 de lei, la fiecare tranzacție”.
În acest dosar, pe 29 februarie, polițiștii au percheziționat casa bătrânei din comuna Misleanu, Ialomița. Au descoperit acolo „22 de pungi din plastic transparent conținând aproximativ 2,4 kilograme de canabis, 44.950 de lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum și alte mijloace de probă, toate fiind ridicate de anchetatori”.
Femeia spune că nu știa nimic despre drogurile găsite pe proprietatea sa.
Sa dea Dumnezeu sa se legalizeze si la noi Legea VICTORIA!
View Comment