FOTO. Se închide și ultimul tronson din Piața Libertății. Când intră în vigoare noile restricții de circulație
Autoritățile se pregătesc în acest weekend să închidă și ultimul tronson din Piața Libertății care va fi transformat în zonă pietonală și pentru bicicliști. Potrivit informațiilor PresaSM, circulația autovehiculelor va fi interzisă pe porțiunea din fața Catedralei Romano-Catolice începând cu data de 5 august.
Surse oficiale au confirmat pentru PresaSM că Primăria se pregătește ca, odată cu data de 5 august, să închidă și ultimul tronson din Piața Libertății care va transformat în zonă pietonală și pentru bicicliști. Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Alexandru Ioan Cuza (Cuza Vodă) și strada 1 Decembrie 1918. Practic, odată cu finalizarea proiectului, circulația auto în Piața Libertății va fi permisă doar pe porțiunea cuprinsă între strada Decebal și strada Alexandru Ioan Cuza.
Primele lucrăril care se vor realiza vor fi cele de la nivelul subsolului, cu zona din fața Catedralei Romano Catolice fiind în continuare deschisă traficului pietonal și velo. În schimb, odată cu închiderea zonei, se vor desființa și locurile de parcare din fața Catedralei unde, potrivit proiectului, vor fi amenajate spații verzi cu gazon.
Lucrările continuă și pe tronsoanele deja închise, pe primul tronson închis, cel din fața hotelului Aurora, au fost amenajate viioarele pietonale și piste pentru bicicliști, cele care vor continua roată parcul, inclusiv pe porțiunea care va rămâne deschisă și traficului auto.
Douăzeci și trei de milioane de lei, bani veniți printr-un proiect european vor merge către modernizarea zonei centrale vechi, autoritățile locale exprimându-și speranța că întreg proiectul se va finaliza la sfârșitul acestui an.