După o investiție impresionantă și luni întregi de pregătiri, grupul Barta Ati anunță deschiderea celui mai mare magazin alimentar al său: Barta Ati – Super Discount, situat în municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga nr. 246A. Noua locație marchează un pas important în dezvoltarea companiei și vine cu o ofertă comercială adaptată tuturor categoriilor de clienți. Magazinul dispune de 2000 de metri pătrați de spațiu de vânzare, fiind cea mai amplă unitate a grupului de până acum. Construit ca un punct de referință la sediul central al societății, noul supermarket îmbină conceptul de retail modern cu avantajele unui centru tip cash & carry.
Barta Ati – Super Discount a fost gândit pentru a deservi atât cumpărătorii casnici, cât și profesioniștii din domeniul HoReCa sau micii comercianți. În premieră pentru grup, vor fi practicate trei tipuri de preț, astfel încât fiecare client, de la persoanele fizice până la restaurante, magazine de cartier sau săli de evenimente, să poată beneficia de oferte adaptate nevoilor sale:
• preț la bucată,
• preț la bax,
• preț pentru cantități mari,
Reprezentanții companiei anunță că noul magazin va continua tradiția grupului Barta Ati: prețuri foarte bune, promoții constante și un raport excelent calitate–preț. Supermarketul devine astfel un pol comercial important în zonă, menit să consolideze poziția brandului pe piața locală. Rafturile noului magazin sunt pregătite să ofere tot ce are nevoie o familie, un business sau un punct de lucru comercial:
• alimente proaspete și ambalate,
• băuturi,
• produse de uz casnic,
• detergenți și articole de curățenie,
• și multe altele.
Barta Ati – Super Discount își propune să devină destinația preferată de cumpărături pentru locuitorii municipiului Satu Mare și pentru afacerile locale, oferind acces facil, prețuri competitive și o experiență de shopping la standarde moderne. Inaugurarea și marea deschidere va avea loc joi, 27.11.2025, de la ora 12.00.
