FOTO. Scene demne de un film de groază. Cățeluși morți și vii, resturi de animale, găsite într-un sac aruncat la gunoi în municipiul Satu Mare

Scene demne de un film de groază, de asta s-au lovit cei de la Asociația Free Life într-un cartier din municipiul Satu Mare. Într-un sac de rafie, legat cu frânghie, iubitorii de animale au găsit pui de câine morți și vii, dar și rămășițele unor alte animale, inclusiv un craniu.
Scene desprinse parcă dintr-un film de groază la un tomberon din cartierul Micro 16 din municipiul Satu Mare. Potrivit celor de la Free Life, ONG-ul care se ocupă de protecția patrupedelor în municipiu, la punctul de colectare de pe strada Gellert Sandor, într-un sac de rafie, au găsit mai mulți pui de câine, unii morți, alții în viață, dar și resturi de animale, printre ele un craniu, o coadă, dar și picioare de ceea ce pare a fi un măgăruș.
„Un sac de rafie plin de groază – căței morți și vii, copite, un craniu, o coadă de… „ceva animal” – toate aruncate într-un sac de rafie, legat cu o sfoară de tomberonul din Micro 16, str. Gellert Sandor”, au explicat cei de la Free Life într-o postare pe grupul dedicat protejării animalelor.
În total, cinci pui de câine erau în sacul de rafie, dintre aceștia trei au murit, iar alții doi au fost preluați de ONG, dar iubitorii de animale nu știu dacă vor și supraviețui.
„Pe doi am reușit să-i salvăm, fiind primiți de o femelă cu pui. Sperăm să supraviețuiască…În rest, nu avem cuvinte. Doar furie „, a scris reprezentanta în postarea însoțită de imaginile revoltătoare.
La finalul săptămânii trecute, Free Life făcea un nou apel la Poliția Animalelor pentru acțiuni împotriva celor care supun animalele la rele tratamente. Atunci, cei de la Free Life au reclamat găsirea a mai multe cadavre de patrupede, aparent otrăvite, într-o pădure din județul Satu Mare. Și acum, cei de la Poliția Animalelor ar trebui să se autosesizeze cu privire la faptele de o gravitate rară, de la puii lăsați să moară într-o pungă legată, la dezmembrarea unui animal copitat și aruncat la gunoi.
