FOTO. Scandal la hotel, s-a apelat 112! Sătmărean prins cu o pungă cu droguri
Echipa de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil a fost direcționată de către dispecerul de serviciu al Poliției, în urma unui apel prin S.N.U.A.U. 112, să se deplaseze la un hotel din municipiul Baia Mare unde a fost sesizată o persoană cu probleme psihice și comportament agresiv. Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din județul Satu Mare.
În urma deplasării la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Astfel, a fost indicată persoana care a făcut obiectul sesizării prin apelarea numărului unic de urgență, s-a trecut la stabilirea identității, dar din cauză că persoana avea un comportament agitat s-a efectuat controlului corporal și al bagajelor.
Cu ocazia controlului corporal s-a găsit asupra persoanei în cauză o pungă de plastic transparentă în care se afla o substanță de culoare verde oliv cu miros înțepător, astfel că s-a luat măsura conducerii persoanelor implicate la sediul Poliției Municipiului Baia Mare în vederea întocmirii actelor de constatare și continuare a verificărilor.