FOTO. Scandal în Austria. S-au lăudat cu noii bocanci ai Armatei. Sunt produși în România, în județul vecin
Dramă națională în Austria după ce s-a aflat că noii bocanci ai Armatei sunt produși în România. Primele perechi au ajuns deja în picioarele unor militari austrieci, chiar cu ocazia zilei naționale a țării. Ministerul Apărării de la Viena nu a spus că bocancii sunt produși în țara noastră până când nu i-a dat de gol o televiziune locală, titrează Digi24.
Armata Austriei s-a lăudat că soldații vor avea bocanci noi, mai buni ca niciodată și pregătiți pentru câmpul de luptă modern. Autoritățile au spus că încălțămintea este cumpărată de la o firmă din Austria, care s-a ocupat de proiectare. Primele perechi au ajuns la soldați chiar de Ziua Națională a Austriei, din mâinile ministrului Apărării. Doar că o televiziune locală, deținută de un un mare și cunoscut producător austriac de băuturi energizante, a stricat bucuria pentru că a dezvăluit secretul noilor bocanci – sunt produși în România.
Informația a declanșat un scandal online și în presă. Foarte mulți austrieci s-au revoltat că soldații țării vor fi încălțați cu bocanci produși în altă țară. Criticile au fost atât de puternice încât armata a trebuit să explice public situația. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Viena a scris pe Twitter că așa-numiții experți care își dau cu părerea online cred că sunt în măsură să vorbească doar pentru că au făcut stagiul militar obligatoriu în tinerețe. Oficialul a mai explicat că doar fabrica din România a putut să se încadreze în prețul cerut de contract.
Iritat, purtătorul de cuvânt le-a cerut criticilor să-i spună cine poate produce în Austria bocanci la fel de buni și la fel de ieftini. Ulterior, televiziunea publică ORF a confirmat că bocancii vor fi făcuți la Oradea, în fabrica deținută de firma din Austria care a proiectat încălțările. O pereche costă 140 de euro și vor fi produse 35 de mii de perechi. Contractul durează până în 2025 și are o valoare totală de aproape 5 milioane de euro. Nu știm deocamdată dacă livrările vor fi întârziate deoarece camioanele vor sta mai mult în vamă, pentru că Austria ține România departe de Schengen.