FOTO. Scandal ca-n filmele de comedie la un club din Satu Mare. Poliția a intervenit în forță
Scandal ca-n filmele de comedie la un club din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 03.00, la un local situat pe strada Decebal, între Biblioteca Județeană Satu Mare și Centrul Comercial Someșul.
Martorii au declarat pentru PresaSM că un tânăr, cu un fizic destul de impunător, aflat în stare de ebrietate, s-a certat cu un alt tânăr în fața localului. La un moment dat a intervenit să îi despartă un prieten de-al individului mai impunător, dar de aici a început un veritabil scandal între cei doi amici.
Au ajuns în mijlocul străzii, unde au început să se împingă, să se înjure, iar într-un finala fost dat și un pumn bine țintit. Martorii au anunțat incidentul la 112, la fața locului deplasându-se, în doar câteva minute, mai multe echipaje ale Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și ale Poliției Locale Satu Mare.
Intervenția forțelor de ordine a fost atât de masivă (intrând cu mașinile chiar și pe contrasens) încât martorii au avut impresia că oamenii legii intervin la un veritabil măcel. Una peste alta, tânărul scandalagiu a fost dus la sediul Poliției Locale unde a fost sancționat contravențional pentru disturbarea liniștii și ordinii publice.