FOTO. Satu Mare sărbătorește 130 de ani de la inaugurarea clădiri Teatrului de Nord
Primăria Municipiului Satu Mare și Teatrul de Nord marchează printr-un șir de evenimente 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord.
Clădirea a fost construită între 1889 şi 1892, în stil neoclasic şi este un simbol al multiculturalităţii acestor meleaguri, în care astăzi își desfășoară activitatea Trupa Mihai Raicu și Trupa Harag György, precizează autoritățile.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a deschis vineri, 14 ianuarie, șirul evenimentelor dedicate acestei aniversări.
„Conservarea și promovarea patrimoniului nostru cultural, arhitectural și istoric depinde doar de implicarea , curiozitatea și educația noastră. Din fericire, vremurile pe care le trăim ne permit să accesăm fonduri europene, să deschidem drumuri noi și să creăm oportunități pentru a pune în valoare bogăția culturală și patrimoniul orașului nostru. Dar aici depinde de noi, de fiecare în parte. Pentru mine este un privilegiu și sunt un norocos că azi, într-un moment atât de deosebit, pot să fiu aici alături de toți cei care iubesc Teatrul de Nord. Aniversăm 130 de ani de la construcția acestei clădiri emblematice pentru orașul nostru, o clădire în care a fost scrisă o parte din istoria comunității noastre, care a supraviețuit transformărilor și a găzduit mii de spectacole ce au produs bucurie sau lacrimi pentru zeci de generații. Cunosc în detaliu această clădire şi ca structură, dar şi ca spirit. Sătmărenii au poate, cel mai frumos teatru din țară. Însă, ştiu foarte bine că un teatru nu există doar prin săli şi prin clădire sau prin pereții acesteia, ci există prin oamenii care au slujit în toți acești 130 de ani Teatrul de Nord.”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
În perioada 2013-2015, Primăria Municipiului Satu Mare a reabilitat clădirea Teatrului de Nord prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului a fost de 2,5 milioane de euro.
În prezent, Primăria Municipiului Satu Mare continuă proiectele și demersurile pentru susținerea activității Teatrului de Nord și implicit pentru reabilitarea spațiilor puse la dispoziția publicului și a celor două trupe.
Astfel, pentru a reabilita Sala Studio ,,Ács Alajos” și spațiile adiacente, inclusiv a locurilor rezervate spectatorilor ce vor fi utilizate pentru diverse spectacole și repetiții, Primăria Municipiului Satu Mare a obținut o finanțare prin Programul Operațional comun România -Ucraina 2014-2020.
Prin acest proiect valoarea frumusețea istorică a Sălii Studio, iar sistemele de iluminat și sunet vor fi modernizate. Valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 euro, spun autoritățile.