Pietonii din cartierul Carpați I sunt puși să facă slalom printre containerele pentru reciclare. Noua trecere de pietoni a fost trasată fix în zona clopotelor pentru colectare selectivă. Asta deși locatarii spun că erau mulțumiți de vechiul amplasament al zebrei.
Nici marcajele rutiere nu mai sunt ce au fost odată. Noua trecere de pietoni din cartierul Carpați I a fost trasată direct până în zona în care sunt amplasate clopotele pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Asta deși, spun unii locuitori, mai jos exista o altă trecere de pietoni, acum desființată și care corespundea mult mai bine nevoilor trecătorilor, mulți dintre ei copii.
Până la remedierea situației, cel mai probabil găsirea unor alte spații pentru clopotele de colectare selectivă, pietonii vor trebui să facă slalom printre pubele, chiar dacă legislația spune că trecerile de pietoni nu-i voie obturate.
Unii locuitori și-ar dori reînființarea fostei treceri de pietoni, pentru că era mult mai sigură pentru cei mici.
Asta e cu schepsis , poate asa vor vedea si romanii de toate etniile ca avem si astfel de pubele in SM . Nu sunt chiar peste tot dar ele exista si ar trebui folosite .
Asta e cu schepsis , poate asa vor vedea si romanii de toate etniile ca avem si astfel de pubele in SM . Nu sunt chiar peste tot dar ele exista si ar trebui folosite .
View CommentPubelele ca pubelele, dar pentru a ceda prioritatea trebuie sa te opresti pe trecere. Era greu sa o puna cu 10 metri mai colo?!
View CommentCine a pus pubelele pe trecerea de pietoni? era titlul corect.
View Comment