FOTO. Sătmarul minunilor! Casă uitată exact pe traseul centurii municipiului Satu Mare
În graba lor de a preda măcar o porțiune, oricât de mică, a șoselei de ocolire a municipiului Satu Mare până la alegerile din toamnă, autoritățile au ”uitat” nu doar de despăgubirile pentru proprietarii terenurilor expropriate, dar au ignorat, pur și simplu, chiar și o ditamai casă aflată exact pe traseul șoselei, informează satumareonline.ro
Potrivit sursei citate, gospodăria respectivă se află în zona Râtul Mare și, cu toate că demersurile pentru proiectul șoselei de centură, cu toată hârțogăria aferentă, au început de vreo cinci ani de zile, drumarii au observat casa abia când s-au trezit în curtea omului.
Povestea casei lui Valeriu Sârbu Mazilu ilustrează perfect haosul ce domnește la nivelul autorităților locale și centrale în procedurile pentru o asemenea investiție. Ca în filmele cu proști, inițial au încurcat în hârtii terenurile și proprietarii din zonă, apoi, la doi ani de la începerea lucrărilor, au aprobat, teoretic, sumele necesare pentru despăgubirea proprietarului pe care au reușit să-l identifice în acte, după mai multe petiții ale acestuia la Primărie și la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Asta se întâmpla la sfârșitul anului trecut, dar de atunci nici el nici ceilalți 435 de sătmăreni care au terenuri pe traseul șoselei de centură nu au văzut vreun leu din cele peste 18 milioane promise.
SURSA: satumareonline.ro
Este un abuz făcut de autoritățile statului
View CommentOare cate terenuri au mai incurcat?!
View Comment