Poliția Locală Satu Mare a sancționat cu avertisment scris persoanele care au decis să asfalteze o cărare dintr-un părculeț situat pe Aleea Neajlov din Cartierul Micro 14. Locatarii au primit un termen de șapte zile pentru a readuce la situația inițială zona. Mai exact, să se ridice acel asfalt.
”Nu s-a procedat la amendarea cu sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei a persoanei vinovate fiindcă a dat dovadă de cooperare. Am găsit bună-intenție. Persoanele în cauză, căci sunt mai multe, s-au angajat să desființeze acea cărare asfaltată și să readucă totul la starea inițială. Dacă nu se vor conforma, atunci se vor aplica sanțiunile în vigoare”, a spus un reprezentant al Poliției Locale Satu Mare pentru PresaSM.
Se pare că locatarii au recurs la acest fest – din banii lor – fiindcă ”drumul” era plin de noroi după orice ploaie. Doar că au uitat că spațiile verzi nu se pot asfalta. Cu atât mai mult de către persoane private.
Noroiul și niște copaci rahitici nu este spațiu verde. E aș cam soma autoritățile să pună mâna și să-și facă treaba pe domeniul public ca să nu se ajungă aici. Stau prin apropiere de 40 de ani și cam tot așa arată ”spațiul verde” de niște decenii.

View CommentNu asta e baiul, gaborii au vrut ei sa asfalteze, au fost altii mai harnici ca ei!
View Comment