FOTO. Sătmăreni audiați într-un dosar de trafic de droguri. Flagrant urmat de percheziții în județul Cluj
Un număr de 16 persoane din județele Sălaj și Satu Mare au fost audiate într-un dosar de trafic și consum de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Sălaj. Totul a început cu un flagrant organizat în județul Cluj, unde un bărbat a fost prins cu șapte plicuri de cannabis. Apoi au urmat perchezițiile și audierile. Trei persoane au fost reținute.
Potrivit anchetatorilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, într-un dosar în care au fost audiați și mai mulți sătmăreni.
Oamenii legii spun că în total 16 persoane din Sălaj și Satu Mare au fost audiate în dosarul deschis după flagrantul și perchezițiilor care au avut loc în cursul zilei de miercuri.
Un bărbat a fost prins în Florești (Cluj) în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de aproximativ 10 grame de cannabis. În aceeași zi, polițiștii și procurorii au efectuat 4 percheziții domiciliare în oraşul Huedin, localitățile Florești și Aghireşu-Fabrici, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc (cannabis), respectiv substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
„La data de 20.01.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Sălaj au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliară, în urma căreia au fost ridicate 50 de grame de cannabis, 15 pliculețe transparente prevăzute cu închizătoare tip zip-lock ce conțineau o substanță albă sub forma unor cristale, 28 de plicuri transparente care conțineau urme de cannabis, un mugure de cannabis, resturi de țigări confecționate artizanal, 23 de comprimante de medicamente, precum și suma de 2.500 de lei”, spun procurorii despre percheziții.
Pentru 6 persoane, au fost puse în aplicare mandate de aducere la D.I.I.C.O.T.- B.T. Sălaj. Trei persoane au fost reținute, explică anchetatorii.