FOTO. Sătmăreanul Raul Roșu, o forță a naturii la doar 17 ani! Vicecampion național la skandenberg
Careianul Raul Roșu este o forță a naturii! Are 17 ani și a câștigat titlul de vicecampion național la ambele brațe în cadrul campionatului național de Skandenberg 2023, organizat în Târgu Mureș.
Este important de precizat că sătmăreanul este singurul sportiv care a ajuns cu ambele brațe în finale.
”Mulțumim antrenorului nostru, campionul mondial Olimpiu Făt”, transmit Raul Roșu.
Categoriile de vârstă incluse în concurs, atât la feminin, cât și la masculin, au fost 14-15 ani, 16-18 ani, 19-23 ani, peste 23 ani, peste 40 ani, peste 50 ani și peste 60 ani. La competiție au putut participa doar concurenți având cetățenia română și legitimați la un club sportiv.
Reamintim faptul că Raul Roșu a câștigat titlul național la categoria 65 de kilograme la Campionatele Naționale de Skandenberg-Armwrestling și Para-Armwrestling din anul 2021, care au fost găzduite de municipiul Rădăuți.
Raul practică acest sport de un an și jumătate și este fiul unui pompier extrem de dedicat, Mihai Roșu, care s-a remarcat în ultimii ani grație implicării sale în câmpul muncii, dar și în cadrul unor campanii umanitare.
Redacția PresaSM îi transmite sincere felicitări pentru rezultatele obținute și mult succes pe viitor!