FOTO. Sătmăreanca minune! Prima femeie care câștigă Campionatul Național, în fața bărbaților!
Sportiva din Satu Mare, Natalia Iocsak, a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc în weekend, în fața a peste 10.000 de spectatori la Arena Națională, devenind astfel prima femeie care obține o astfel de performanță în această disciplină la categoria Pro. RoDrift a început pentru al treilea an consecutiv sezonul în jurul celui mai mare stadion din România, iar etapa din acest an a dus la start și un număr record de înscrieri, un total de 74 de piloți din 5 țări concurând pentru trofeele de la cele două clase, informează onlinesport.ro
După ce sâmbătă, în calificări, cel mai mare punctaj a fost obținut din nou de Gabi Imre jr, un specialist al circuitului de la Arena Națională, marea surpriză a venit de la Natalia Iocsak în battle-uri. Cu al zecelea punctaj în calificări, sportiva în vârstă de 20 de ani a avut o evoluție impecabilă în duelurile eliminatorii și a trecut, pe rând, de Nikolay Bacharov, Mikloș Laszlo, Yordan Mladenov și de Imre jr în finală.
Pentru Natalia este o victorie istorică, fiind pentru prima oară, de la debutul ei în drift, când câștigă o etapă la clasa Pro din Campionatul Național de Drift.
„Este un vis devenit realitate. Mi-am dorit asta de când eram mică, iar acum trăiesc acest vis. Și gând mă gândesc că acum 4 zile nu știam dacă putem lua startul fiindcă aveam probleme tehnice cu mașina. În fiecare zi s-a muncit la mașină, am adormit numai la 3 dimineața. S-a simțit și în calificări că eram obosită, dar astăzi a fost o zi incredibilă, totul a mers perfect”, a spus Natalia Iocsak la finalul cursei.
Finala mică a etapei de la Arena Națională s-a disputat între doi piloți din Bulgaria, ambii campioni în Rodrift în ultimii ani, Ivan Ivanov învingându-l pe Yordan Mladenov în duelul pentru locul 3. La SemiPro victoria i-a revenit unui sportiv din Ucraina, Eduard Didenko, acesta câștigând battle-ul final cu românul Cristian Tauru.