FOTO. Sătmăreancă ajunsă la spital după ce a fost lovită pe trecere de o șoferiță
Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul rutier din această dimineață de pe strada Păulești. O șoeriță în vârstă de 41 de ani nu a observat pietonul, o sătmăreancă în vârstă de 50 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni. În cauză s-a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă
La data de 23 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Păuleștiului din municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 41 de ani, din Păulești, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, ar fi accidentat o altă femeie de 50 de ani, care s-ar fi aflat în traversarea drumului public.
Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.