FOTO. Sătmăreancă în stare critică, preluată cu elicopterul. Cursă contracronometru pentru a o salva
Astăzi, 24 februarie, în jurul orei 15.00, elicopterul SMURD a aterizat la Satu Mare, în curtea Spitalului Județean de Urgență. Ajutorul aerian a fost chemat de personalul medical de la UPU Satu Mare. Elicopterul a preluat, conform informațiilor Dincolo de Sport, o femeie de 63 de ani din județ, care a fost investigată la Urgență și diagnosticată cu probleme cardiace. Mai exact cu disecție de aortă, fiind trimisă de urgență, pentru investigații suplimentare și superioare la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Cel mai probabil, pacienta va fi supusă unei intervenții chirurgicale de urgență la Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardio-vasculare prof. dr. Niculae Stăncioiu Cluj-Napoca.
Din păcate, din cauza dotărilor tot mai mulți pacienți sunt transferați în spitale din Cluj, Baia Mare, Oradea, Târgu Mureș sau Timișoara. Dacă spitalele din Cluj, Târgu Mureș, Oradea sau Timișoara sunt orașe universitare și au specialiști pe măsură, conducerea Spitalului Județean Baia Mare a reușit să dezvolte foarte mult calitatea serviciilor și nivelul dotărilor. De altfel, manager al Spitalului Județean Baia Mare a fost chiar fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea.