FOTO. Sătmărean amendat după ce și-a abandonat cățelul în fața unui magazin
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați despre faptul că un animal din specia canină ar fi fost abandonat în fața unui magazin din municipiul Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre un bărbat, căruia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.205/2004. Patrupedul abandonat a fost preluat de o asociație pentru protecția animalelor.
În cursul lunii iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Satu Mare au aplicat de 95 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.800 lei, pentru nerespectarea legislației în domeniu. În această perioadă, poliţiştii au intensificat activitățile de monitorizare, context în care s-au efectuat verificări atât în mediul online, pe diverse platforme sau site-uri, pe care este promovată comercializarea de animale, cât și în urma sesizărilor directe efectuate de către cetățeni.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au desfășurat activități de informare a deținătorilor de animale în vederea responsabilizării acestora, acțiuni care au vizat obligațiile legale a deținătorilor de animale prevăzute de lege, respectiv:
• asigurarea condiţiilor de bunăstare ale animalelor în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție privind un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, posibilitate de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asigurarea de asistență medical veterinară (vaccinări și deparazitări periodice);
• obligația proprietarilor de a identifica prin microcipare câinii în termen de 90 de zile de la fătare, sau înainte de vânzare/donare cu titlu gratuit, scoaterea în spații publice a acestora,
• proprietarii câinilor de rasă comună sau metișii acestora au obligația sterilizării acestora, fapt important în prevenirea înmulțirii haotice, în prevenirea abandonului și respectarea fenotipică a caracterelor de rasă.
• proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi au obligația să îi înregistreze la Asociația
Chinologică și la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația Chinologică Română precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la caracteristicile animalului.
Modurile de sesizare. Sesizările directe se depun la sediul Biroului pentru Protecția Animalelor la adresa str. Petofi Sandor nr.32 , prin e-mail la adresa [email protected] sau sesizare telefonică la numărul 0261 807 769.