FOTO. Sarmale cu carne stricată la Auchan Satu Mare! Amendă uriașă de la Protecția Consumatorului
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat o acțiune de control la supermarketul Auchan Satu Mare, ca urmare a unei sesizări din partea unui consumator, privind comercializarea unor sarmale care conțineau carne de porc alterată, la raionul Gastro.
În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Satu Mare au constatat veridicitatea aspectelor cuprinse în sesizare, drept care operatorul economic a fost sancționat cu:
- amendă în cuantum de 20.000 lei,
- oprirea definitivă de la comercializare a peste 120 kg sarmale
- oprirea temporară a prestării serviciilor din zona Gastro, până la remedierea deficințelor constatate.
Dintre cele mai importante nereguli, menționăm:
- comercializarea produsului ,,sarmale cu carne de porc” cu gust și miros neconform de carne alterată
- folosirea unui echipament pentru prepararea cărnii, neigienizat, cu urme de grăsime arsă
- existența unor zone cu vopsea exfoliate, în zona rotisorului
- necompletarea la zi a graficului de monitorizare a schimbului de ulei de prăjire, la friteuze
- nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor culinare expuse la comercializare la masa caldă.
SURSA: Comunicat de presă Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare