FOTO. S-a deschis mall-ul de pe Drumul Careiului. Care este primul magazin
Lucrările de a centrului comercial de pe Drumul Careiului în municipiul Satu Mare s-au finalizat. Astfel, s-a deschis deja și primul magazin din mall-ul celor de la Aushopping. Este vorba despre Laguna. Compania 100% românească a fost înființată în anul 1994, în prezent fiind cel mai mare producător de mobilier din Maramureșul istoric.
Aushopping Satu Mare se extinde cu noi spații pentru a aduce mai aproape branduri ca Decathlon, Casa Rusu, Laguna, Zoomania, Compas.
”Avem multe alte surprize de dezvăluit despre viitorul cinematograf operat de Cinema One, noul food court și spațiile speciale amenajate pentru întâlniri de lucru, învățare sau sărbătoare, totul în comunitate. Abia așteptăm să petrecem cele mai frumoase momente împreună”, spun cei de la Aushopping Satu Mare.
Investiția se ridică la 10 milioane de euro.
În această locație, retailerul francez de echipamente sportive Decathlon va deschide anul acesta un magazin în municipiul Satu Mare. Investiția într-un astfel de magazin se ridică la 180.000 euro, fără stocul de marfă, cu o suprafață de 1.400 metri pătrați. Rețeaua Decathlon numără 23 de magazine în prezent.
Reporterii PresaSM au aflat că la Satu Mare va ajunge CINEMAONE. Ei se vor ocupa de investiția în sălile de cinema. În ceea ce privește locurile din cele cinci săli de cinema, este vorba despre sute de locuri. Sala 1 – 230 de locuri, sala 2 – 94 de locuri, sala 3 – 169 de locuri, sala 4 – 335 de locuri și sala 5 – 230 de locuri.