FOTO. Romeo și Julieta, varianta piromană de Satu Mare. S-au certat, au dat foc la casă
Situație mai puțin obișnuită în localitatea Dobra din județul Satu Mare. Un bărbat și o femeie, care locuiau împreună, au început să se certe, pe fondul consumului de alcool, spun martorii pentru PresaSM. Apoi, într-un acces de furie, unul dintre ei a ales să dea – pur și simplu – foc la casă! Vecinii au sunat imediat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 ca să ceară ajutor.
UPDATE 10:02 Ce spun pompierii sătmăreni
„Ieri, 08.09.2023, în jurul orei 23.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al judeţului Satu Mare, a fost solicitat să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Dobra.
La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2 cu 9 subofițeri din cadrul Punctului de Lucru Tășnad.
De asemenea, la fața locului a acționat cu o autospecială de stingere, și echipajul SVSU Supur.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată (atât în interior, cât și pe exterior).
Echipajele de intervenție au acționat pe două sectoare, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru evacuarea în siguranță a unei butelii cu gaz aflate în interiorul locuinței.
În urma incendiului, a ars o suprafață de aproximativ 60 m², din casa de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Din fericire nu au existat persoane rănite”, au transims cei de la ISU Satu Mare.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a trimis la fața locului mai multe echipaje de stingere cu apă și spumă, respectiv echipaje de prim-ajutor din cadrul SMURD. După câteva zeci de minute de luptă cu flăcările, pompierii militari au reușit să stingă incendiul, apoi polițiștii au continuat ancheta.
Oamenii legii îl cercetează pe unul dintre iubăreți că ar fi dat foc la casă într-un moment de nervozitate excesivă. Vecinii spun că cei doi ar fi fost într-o vădită stare de ebrietate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, totul soldându-se doar cu pagube materiale și, cel mai probabil, un dosar penal.