FOTO. Razii uriașe în zona Careiului. Sute de persoane verificate, zeci de amenzi date
În cursul zilei de 19 decembrie a.c., polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune cu efective mărite, de tip ,,Razie”, în municipiul Carei, precum și pe drumurile naționale și județene aflate în zona de competență.
La această acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, criminalistică, Biroul pentru Protecția Animalelor, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmii sătmăreni și polițiștii de frontieră.
Activitățile polițienești au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise și traficului de persoane, precum și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
În urma acțiunii, au fost legitimate peste 180 de persoane și verificate peste 45 de autoturisme, prin intermediul aplicației e-DAC.
Polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.975 de lei. Activitatea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate de Poliția Română, pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică și a descuraja fenomenul infracțional.