FOTO. Rareș, sătmăreanul care lucrează cu cele mai mari nume din moda românească
La cei 21 de ani ai săi, sătmăreanul Rareș Ivaniczki a cucerit deja podiumurile prezentărilor de modă din România. Iar sâmbătă, 11.06.2022, va prezenta la Cluj-Napoca creații ale celebrului Cătălin Botezatu.
Ștefan Farrell a fost cel care l-a descoperit pe Rareș și i-a remarcat potențialul. El a fost ales de Cătălin Botezatu pentru prezentările lui extravagante.
Cu un nume predestinat pentru succes, specialiștii din lumea modei spun că Rareș are dimensiunile perfecte pentru un model, cu o înălțime de 1.93.
Rareș este sătmărean get-beget, iar părinții lui îi sunt alături în acest demers fascinant prin lumea modei. Ca și o încununare a muncii sale, Rareș va prezenta sâmbătă, 11.06.2022, în Cluj-Napoca noua colecție de costume de baie ale lui Cătălin Botezatu. Succesul este cu atât mai mare cu cât au fost alese 14 fete și doar 6 băieți din toată țara.
”Mă pregătesc din timp și nu am emoții, când sunt pe scenă, nu văd pe nimeni, sunt eu și atât. O să fie superb, frumos, abia acum realizez ce mândrie este pentru mine și pentru părinții mei: să lucrez la 21 ani cu Cătălin Botezatu, e mai mult decât puteam visa vreodată… Cătălin e un om perfecționist, nu face nimic în pripă, trebuie să fie totul perfect. De aceea este un lucru nemaipomenit că m-a ales să prezint colecția lui, iar de când îl cunosc mă laudă“, spune Rareș.
INSTAGRAM: rares.ionut10