FOTO. Puștan prins cu droguri în mașină, pe DN19, în Botiz!
Un tânăr sătmărean este cercetat penal după ce în mașina sa au fost descoperite aproximativ 20 de grame de substanțe interzise. Concret, în cursul zilei de 19 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului și a consumului ilicit de substanțe interzise. În jurul orei 18.30 au oprit pentru control, în localitatea Botiz, un autoturism înmatriculat în România. La volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în județul Satu Mare.
La controlul sumar al mașinii, colegii noștri au descoperit un plic transparent cu sistem de închidere zip-lock, care conținea o substanță cristalină de culoare albă, despre care există suspiciunea că s-ar încadra în categoria substanțelor narcotice de mare risc.
Polițiștii de frontieră au condus șoferul și mașina la sediul instituției pentru efectuarea unui control amănunțit. Substanța, în cantitate de aproximativ 20 de grame, a fost ridicată de către polițiștii de frontieră și predată lucrătorilor din cadrul SCCO Satu Mare în vederea expertizării.
În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, faptă prevăzută de art. 2 alin 2 din Legea 143/2000, modificată, cercetările fiind continuate de către DIICOT Satu Mare.