Marți seara, în tăcerea apăsătoare a unei capele din Satu Mare, s-a mai închis o filă din istoria folclorului codrenesc. La priveghiul lui Ghiță Blidar, liniștea a fost atât de densă încât părea că apasă pe umeri mai greu decât durerea. Din lumea artiștilor locali – aceea atât de prezentă la festivaluri, gale și aniversări cu reflectoare – absențele au fost mai numeroase decât florile, transmite gazetanord-vest.ro
Cu o excepție notabilă: Maria Tripon, venită tocmai din Negrești-Oaș, care a arătat că respectul pentru un coleg nu se măsoară în afișe comune, ci în prezență. În rest, breasla a preferat discreția. Sau comoditatea. Sau, poate, explicația simplă și rece: „nu era din gașcă”.
În total, aproximativ 20 de persoane au fost prezente la priveghi. Cu tot cu preot și cantor. O mână de oameni pentru un om care a urcat zeci de ani pe scenele din județ și din țară, purtând cu el cântecul din Țara Codrului și ducându-l acolo unde era chemat.
Născut în 1958, Ghiță Blidar a fost unul dintre interpreții reprezentativi ai folclorului codrenesc. A crescut cu dorul de cântec și a trăit pentru scenă. A participat la numeroase spectacole și festivaluri, a fost invitat în emisiuni locale și naționale și a realizat înregistrări de muzică populară și pricesne, contribuind la păstrarea tradițiilor din zonă. Pentru mulți, era o voce cunoscută și un chip asociat cu sărbătoarea satului.
Ultimii ani nu au fost blânzi. Problemele grave de sănătate l-au ținut departe de public, mai mult prin spitale decât pe scenă. Suferința i-a marcat finalul, dar nu i-a șters demnitatea. Cei apropiați îl descriu ca pe un om puternic, care a purtat boala cu discreție, așa cum și-a purtat și talentul – fără ostentație.
În 2025, când starea sa s-a agravat, comunitatea a reacționat. Un apel public pentru donare de sânge, lansat după internarea la Spitalul Județean Satu Mare, s-a răspândit rapid. Oameni simpli, prieteni, cunoscuți și admiratori au răspuns chemării, demonstrând că artistul era iubit dincolo de scenă.
Cu atât mai dureroasă pare acum tăcerea colegilor de breaslă. Unde sunt discursurile despre solidaritate? Unde sunt invocările tradiției și ale respectului pentru înaintași? Într-un oraș mic, memoria ar trebui să fie mare. Iar recunoștința – și mai mare.
Astăzi a fost Ghiță Blidar. Un nume, o voce, o poveste. Mâine va fi altcineva. Iar atunci, poate, cei care astăzi au lipsit vor înțelege că prezența la căpătâiul unui coleg nu este un gest monden, ci unul de omenie.
