FOTO. A decedat fostul atacant al Olimpiei Satu Mare. Suspiciuni de COVID19
Potrivit liderilor suporterilor clubului de fotbal Olimpia Satu Mare ar fi fost înregistrat primul sătmărean răpus de COVID-19. Potrivit acestora, este vorba un fost fotbalist al echipei Olimpia Satu Mare.
Conform acelorași surse, fostul mare atacant al Olimpiei locuia în Spania de câțiva ani.
”Cu surprindere și tristețe am aflat despre trecerea în neființă a fostului atacant al Olimpiei Satu Mare din perioada anilor 80, Avram Goia. Din informațiile pe care le avem, cauza decesului este virusul care ne ține în case, COVID-19. Transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe din partea clubului și a suporterilor Olimpiei Satu Mare”, susțin reprezentanții fcolimpia.ro
Redacția PresaSM transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!