Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au prezentat astăzi primele concluzii vizavi de cazul câinelui rănit de o petardă în municipiul Satu Mare. Polițiștii spun că acea petardă nu ar fi fost pusă în gura câinelui, ci obiectul pirotehnic ar fi explodat în exterior, lângă ochiul câinelui.
”În urma primelor verificări care au fost efectuate de polițiști în cazul câinelui care a fost rănit de o petardă la data de 29 Decembrie 2019, și din declarațiile medicului veterinar care a intervenit chirurgical, rănile pe care le-a suferit câinele au fost produse din exterior (petarda nu a explodat în gura câinelui). În continuare se efectuează verificari pentru a se identifica persoanele/persoana care au/a aruncat petardele și împrejurările comiterii evenimentului, pentru a se stabili cu exactitate dacă a fost o acțiune intenționată sau un eveniment nefericit”,
Scandalul câinelui rănit după ce o petardă i-a explodat în gură a devenit unul național. Subiectul este tratat atât de către societatea civilă sau mass media națională, cât și de politicieni. Se pare că subiectul este atât de arzător încât Elena Moldovan a inițiat o petiție pentru ”pedepsirea minorilor din Satu-Mare care au băgat o petardă unui maidanez în gură”.
”Vă rog să semnați petiția privind pedepsirea minorilor din Satu-Mare care au băgat o petardă unui maidanez în gură. Dacă vă pasă de aceste suflete chinuite, vă rog să semnați! Dacă vreți o schimbare, vă rog să semnați! Să facă pușcărie unul dintre părinții fiecăruia dintre acei „copii”!”, este textul celei care a inițiat petiția.
Petiția – care poate fi vizualizată AICI – a fost inițiată miercuri, 1 ianuarie 2019, și a strâns în două zile un număr de 68 de semnături.
Cazul a fost făcut public de Asociația Free Life și se încearcă acum identificarea celor care i-au băgat câinelui petarda în gură. Și nu este singurul caz înfiorător de cruzime împotriva animalelor înregistrat la Satu Mare. La mijlocul lunii decembrie, un alt câine a fost găsit ucis și despicat cu un cuțit, la marginea municipiului. ONG-ul care protejează drepturile animalelor au solicitat și atunci ajutorul publicului pentru identificarea făptașului.
Sătmărenii s-au revoltat pe rețelele de socializarea și au solicitat o intervenție mai promptă a oamenilor legii în astfel de cazuri. Și ei au atras atenția asupra faptului că există legături între cruzimea față de animale și faptele de violență antisocială.
„FBI are o listă cu toţi cei care comit astfel de crime contra animalelor, au văzut relaţia directă dintre autorii acestor acte de cruzime asupra animalelor şi cei care comit crime”, a punctat și Tudor Ionescu, consilier general la Primăria Bucureşti.
Plângeri au fost depuse, spun cei de la Free Life și se încearcă identificarea celor care au torturat animalul apelând la camerele de supraveghere din zonă.
Cățelușa a trecut cu bine de operație grație unei donatoarea care a asigurat fondurile necesare intervenției chirurgicale.
Pentru ca imi pasa , pentru ca iubeac animalele , pentru ca imi e rusine sa traiesc in tara asta plina de derbedei si de sistemul stricat in care traim, pentru ca autoritatile nu fac nimic in situatia asta, pentru a desfiinta politia romana care oricum nu fac absolut nimic….Rusine Romania, in secolul 21 inca ne confruntam cu asemenea prostii….aceii copio ar trebui facuti public sa fie mustrati de toata lumea, toti cei care fac asemenea fapte vizavi de animale, ar trebui arati intregii tari sa vada ce idioti sunt, Vina politiei ca nu ii pedepseste si li se permite..
View Comment