O firmă de taximetre din municipiul Satu Mare a implementat prima aplicație smart pe telefon! Prin această aplicație poți să comanzi un taxi, poți să vizualizezi poziția taximetrelor, se va putea plăti cu cardul și, cel mai important, clienții pot să dea note șoferilor. Dacă nu vă place un șofer, acesta nu va mai intra pe comandă.
Aplicația este deja valabilă pe google play și are deja sute de instalări. Mai mult, din cele 16 note date de clienți, toate sunt maxime. Adică, cinci stele.
Reporterii PresaSM au făcut o simulare pe aplicație, care ne-a indicat că astăzi au fost conectate 94 de taximetre. Mai mult, poți să alegi ce tip de taxi vrei (aer condiționat, marca mașinii) sau dacă transportă inclusiv animale de companie.
Și ca meniul să fie complet, poți să îi dai șoferului un calificativ! În sens opus, puteți să vă alegeți inclusiv șoferii favoriți! Mai mult, din acest an se va putea plăti și cu cardul. În sensul că acest program o să calculeze ruta cea mai scurtă și cuantumul plății. Iar clienții vor putea plăti cu cardul, dacă vor dori.
Acesta se pare să fie și un răspuns la neînțelegerea dintre operatorii de taximetre, care doreau să majoreze în acest an nivelul prețului. Se pare că firmele de taximetre duc deja o luptă acerbă pentru clientelă și încearcă să se adapteze cât mai rapid, oferind facilități suplimentare. Din care câștigă în mod clar clienții.
Cum găsesc aplicația pe Windows Phone ?
View CommentCe pacat ca clientului nu-i poti da calificativ. . . Din cand in cand ar fi bine si pentru ei, ca se comporta urat. . . .
View CommentSi cei cu IOS ce fac? Sa cumpere telefoane cu android?
View Comment