FOTO. Premieră medicală în Satu Mare! S-a născut primul bebeluș fertilizat in vitro
Premieră medicală în județul Satu Mare. Grație implicării și eforturilor depuse de către specialiștii Clinicii Gynoprax din municipiul Satu Mare s-a reușit aducerea pe lume a primului copil obținut în urma unei fertilizări in vitro.
”Azi s-a născut primul copil obținut prin Fertilizare in Vitro la Clinica Gynoprax! Suntem foarte mândri și fericiți că munca noastră în domeniul Fertilizării in Vitro dă roade. Să fie într-un ceas bun! Multă sănătate și fericire noului locuitor al planetei și familiei!”, este mesajul reprezentanților Clinicii Gynoprax.
Șeful clinicii, dr. Mircea Muncean, a precizat că a reușit să își îndeplinească astfel un vis, în spatele succesului fiind o muncă titanică.
”Sunt foarte fericit că mi s-a îndeplinit înca un vis pentru care am muncit mult. Mulțumesc lui Dumnezeu și echipei pentru reușite, familei pentru răbdare, pacienților pentru încredere și colegilor pentru implicare și ajutor!”, a precizat dr. Muncean.
cât a costat ?
View Comment