FOTO. Prăpăd pe o autostradă din Germania. Printre cei implicați sunt și români
Două persoane au murit în urma unui accident petrecut pe autostrada A1 din Germania. Potrivit autorităților, 29 de persoane au fost implicate în carambol, două sunt în stare critică, iar alte peste 20 au fost rănite. Jurnaliștii Digi24 titrează că unul dintre șoferii implicați în accident este român.
Digi24 citează martori care precizează că un șofer român de TIR a fost implicat în carambol.
Colegul românului care conducea TIR-ul a povestit la Digi24 că acesta a fost luat prin surprindere de ceaţă, până în acel loc drumul fiind uscat şi vizibilitatea foarte bună.
„Nu a putut evita tragedia, timpul de reacţie a fost zero, nici nu a ştiut ce s-a întâmplat”, a povestit el.
Serviciile de urgenţă au ajuns cu greu în zona accidentului din cauza blocării unui sens al autostrăzii şi a condiţiilor de ceaţă densă.
Digi24 a publicat și o filmare cu condițiile meteo din zona în care a avut loc accidentul. Prin ceața densă abia se disting farurile celorlalte mașini din trafic.
Probleme din cauza ceții și a numărului mare de răniți
Potrivit jurnaliștilor germani, alte două persoane au fost grav rănite în urma coliziunii care a implicat două TIR-uri și alte zece mașini. Intervenția a fost una dificilă pentru echipajele de prim ajutor și din cauza faptului că victimele au încercat să iasă din mașini, iar vizibilitatea redusă a făcut ca aceștia să fie loviți de alți participanți la trafic.
Autoritățile germane spun că accidentul s-a petrecut la puțin timp după miezul nopții, pe 1 ianuarie, la ora 0:52. Două mașini s-au ciocnit, iar apoi șoferul unui TIR a intrat în cele doouă mașini. În urma impactului, o femeie de 49 de ani, pasager în una dintre mașini, și-a pierdut viața. Alți trei pasageri au fost răniți grav.
Din cauza condițiilor de vizibilitate redusă, un alt TIR și alte opt mașini au intrat în carambol. O altă persoană de 54 de ani a murit în urma coliziunilor succesive, iar o persoană de 39 de ani se află în stare critică. De asemenea, doi tineri, de 23 și 24 de ani au suferit răni serioase. Alte șase persoane au fost și ele rănite.
În total, spun autoritățile germane, 29 de persoane au fost implicate în accident.