Într-o carte emoționantă, italianca Anna Pampaloni își deschide sufletul și împărtășește cu lumea întreagă povestea adoptării fiului său din România. Mai exact, în aprilie 1998, li s-a oferit șansa de a-l adopta pe Iosif, un băiețel de aproape 5 ani, dintr-un orfelinat de la Satu Mare. Nu un copil foarte mic, deci, dar unul cu deja un bagaj propriu de experiențe și, prin urmare, de traume. Acum, la 25 de ani de la acele momente pline de provocări, Iosif, născut în România și adoptat de Anna, trăiește la periferia orașului Florența, și a devenit subiectul cărții, informează rotalianul.ro

Femeia a descris experiența „devastatoare” în România pe care a avut-o la începutul anilor ’90, unde a spus că a văzut sărăcie și copii abandonați. Anna și Saverio, căsătoriți din 1992, au aflat după câțiva ani că nu vor putea avea copii biologici, o veste care i-a îndreptat spre calea adopției.

A urmat un proces de verificare a lor ca părinți adoptivi, un parcurs plin de întâlniri cu psihologi și asistenți sociali, care mai târziu le-a întărit convingerea și dorința de a deveni părinți. În aprilie 1998, li s-a oferit șansa de a-l adopta pe Iosif, un băiețel de aproape 5 ani, dintr-un orfelinat de la Satu Mare. Nu un copil foarte mic, deci, dar unul cu deja un bagaj propriu de experiențe și, prin urmare, de traume.

Întâlnirea cu Iosif, un băiețel blond cu ochi albaștri, a fost un moment de cotitură, marcând începutul unui nou capitol în viața familiei de italieni. Drumul spre adopție a fost plin de dificultăți și emoții, de la călătoria în România, marcată de frica Annei de călătoria cu avionul, până la întâlnirea cu Iosif și ceilalți copii din orfelinat, care a lăsat amintiri dureroase.

Băiețelul blond nu s-a dovedit un copil ușor de educat: ”A avut nevoie de asta mult timp pentru a măsura capacitatea noastră de rezistență. Cu cât reziști mai mult, cu atât nu mă vei abandona, cu cât reziști mai mult, cu atât voi înțelege că mă iubești cu adevărat, că voi face parte din viața ta și tu nu mă vei lăsa din nou”.

Anna rememorează cu emoție și dificultățile inițiale de acceptare, dar și modul în care Iosif, de-a lungul anilor, a crescut și a devenit un tânăr inteligent și sensibil, mărturisind forța incredibilă a legăturii formate între ei. Momentul despărțirii de Saverio, soțul Annei și tatăl adoptiv al lui Iosif, răpus de cancer, a adus cu el noi provocări și dureri. Însă, în ciuda acestor greutăți, Anna și Iosif au continuat să meargă înainte, păstrând vie memoria lui Saverio și învățând să trăiască cu absența lui.

„Am scris această poveste, totul adevărat, fără invenții de efect”, concluzionează Anna, „pentru că voiam să mărturisesc efortul pe care îl presupune adoptarea unui copil. Și aceasta este o poveste de efort și de succes. Pentru că nu întotdeauna adopțiile se termină rău. Este greu să iei cu tine un copil care nu te cunoaște, nu știe cine ești, nu vorbește limba ta și este catapultat într-o lume pe care nu o cunoaște, smuls din orfelinatul care era singura realitate pe care o știa. Și am înțeles că trebuie să te pui de partea copilului. Întotdeauna. Și așa Iosif a devenit capodopera mea. Imperfect, și eu mama lui. Imperfectă”.

SURSA: rotalianul.ro