FOTO. Polițiștii sătmăreni, alături de victimele de la Crevedia. Apel la sătmăreni: ” Donați și voi! Donați o speranță!”
La data de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au mobilizat într-un gest de dăruire pentru victimele tragicului eveniment din localitatea Crevedia.
Zeci de polițiști sătmăreni au donat sânge pentru răniții de la Crevedia. Oamenii legii au avut un mesaj și pentru sătmăreni, pe care i-au rugat să devină și ei donatori.
„Zeci de colegi și-au făcut prezența la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde fiecare dintre ei a contribuit cu o picătură de speranță pentru cei care luptă pentru recuperare. Demersul polițiștilor sătmăreni a demonstrat încă o dată că formăm o echipă și suntem uniți în fața provocărilor, inclusiv a suferinței, atunci când este cazul. Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare vine cu îndemnul de a dona sânge, indiferent de cauză. Nevoia există mereu! Donați și voi! Donați o speranță!,” se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Satu Mare.